Inteligență, conform dicționarului: Capacitatea de a înțelege ușor și bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior; deșteptăciune.
S-ar zice că umanitatea nu a fost niciodată mai inteligentă decât acum.
O imensă masă de informație este stocată în computerele planetei, sintetizând experiența acumulată anterior. Suntem deștepți. Înțelegem lucrurile mai bine ca niciodată. Instrumentele noastre de disecare a realității sunt mai eficiente ca niciodată. Înțelegem mai ușor și mai bine realitatea, înțelegem ceea ce este esențial.
Lucrurile devin neclare când este vorba despre rezolvarea situațiilor și problemelor noi pe baza experienței anterioare. Căci problemele par mai mari ca niciodată. În ciuda a ceea ce pare a fi o inteligență sclipitoare și a instrumentelor extraordinare de analiză a realității, crizele de tot felul pun în discuție chiar capacitatea umanității de a supraviețui pe această planetă.
Nu pare să ne folosească prea mult faptul că înțelegem cauzele războiului, ale secetei, ale foamei, ale crizelor sociale, politice, economice, militare. Inteligența noastră despică firul în patru, dar părem incapabili să rezolvăm situațiile actuale pe baza experienței anterioare. Știm bine unde conduce modul nostru de a trăi în acest moment, unde conduce poluarea și războiul, sistemul economic și politic actual, felul în care noi am clădit lumea. Și totuși, cu o orbire care anulează definiția cuvântului “inteligență”, ne sinucidem.
Asta se petrece la nivelul colectiv al umanității.
La nivel personal, inteligența de-asemeni nu pare să ne folosească prea mult.
În ciuda imensei experiențe acumulate și a informațiilor pe care le avem, continuăm să trăim în moduri auto-distructive. Știm ce i-a făcut nefericiți pe părinții noștri, încercăm să facem altfel, dar trăim aceeași realitate ca și ei. Știm cu claritate ceea ce este bine pentru noi, dar facem exact invers în ceea ce privește corpul nostru fizic, relațiile noastre, emoțiile noastre și modurile noastre de a gândi. Știm bine ce ar trebui să mâncăm și nu o facem. Știm bine cum am putea fi față de ceilalți, dar nu o facem. Vorbim despre iubire, dar suntem incapabili să ne deschidem. Știm că gândirea noastră ne creează realitatea, dar continuăm să ne otrăvim pe dinlăuntrul nostru, judecând.
Suntem foarte inteligenți, dar asta nu ne folosește la nimic. Toate lucrurile importante din viețile noastre, bucuria de a trăi, conexiunea cu ceilalți, capacitatea de a crea lucruri care să ne reprezinte, adevărul, libertatea și frumusețea vieții par să devină din ce în ce mai îndepărtate pe măsură ce inteligența noastră se consolidează. Inteligența și gândirea sunt același lucru?
Cea mai tulburătoare observație aici este aceea că devenim mai inteligenți, dar mai nefericiți.
La fel și copii noștri. Vor fi ei mai fericiți decât noi? Dar decât părinții noștri? Rezolvarea situațiilor și problemelor pe baza experienței acumulate anterior întârzie. Pare că alegerile noastre se nasc în spații interioare care nu au legătură cu ceea ce știm, dar au legătură cu ceea ce gândim. Înțelegem ușor și bine, vedem lucrurile esențiale pentru noi, dar nu reușim să facem alegerile care derivă din această înțelegere. Suntem inteligenți?
Animalele pământului și ale cerului par mai puțin inteligente, dar mai fericite.
Cel puțin până când intervenim noi, de la înaltul nostru nivel de inteligență. Care este raportul între inteligență – așa cum este definit de dicționar, și bucuria de a trăi? Gândim mult, dar pare că asta nu este o garanție a inteligenței. Mai degrabă dimpotrivă.
Fie definiția inteligenței este greșită, fie nu suntem chiar așa de inteligenți pe cât ne credem.
Suntem singura specie care-și distruge în mod deliberat viața și mediul, deși suntem singura specie inteligentă. Ne distrugem corpul deși este templul capacității noastre de a fi în această lume. Ne distrugem relațiile cele mai importante pentru noi, îi rănim pe oamenii pe care îi iubim cel mai mult, ne îndepărtăm de lucrurile și situațiile pe care le dorim cel mai mult, gândind despre ele. Gândirea și capacitatea noastră de a ne auto-distruge sunt direct proporționale. Dar, conform definiției, invers proporționale cu inteligența. A fi inteligent este una cu a ne adapta, a fi în flux, a învăța din experiența mai veche, a nu repeta situații. Ceea ce, în mod evident, nu e cazul.
Confuzia între gândire și inteligență pare să fie una majoră.
Inteligență este mai mult decât a gândi și mult mai mult decât baza de date pe care o ținem pe hard.
Gândirea noastră pare să ne separe de fundamentul realității, de natura adâncă a existenței, să ne separe unii de ceilalți, de pământ și de cer. Incapacitatea de a rezolva problemele pe baza experienței trecutului a devenit evidentă. Raportându-ne permanent la trecut, pierdem momentul prezent. A gândi despre realitate este a fi în afara ei. Suntem în trecut, în logică, în gândire, dar deconectați de prezent, de moment, de natura adâncă a clipei. Viața trece pe lângă noi, pentru că noi ne plasăm în exteriorul său.
Raportarea la trecut pentru a aproxima un viitor oarecare ne ține ancorați într-o singură dimensiune, liniară, a existenței. Este o imensă reducție a realității. Gândim despre tot, dar simțim din ce în ce mai puțin. Ne izolăm în gândire despre realitate, dar nu mai simțim această realitate. Suntem în afara ei. Nu este vorba doar despre pământ, despre planetă, ci despre ceilalți oameni, despre corpurile noastre, despre emoțiile noastre. Ne înstrăinăm de părți masive din experiența umană.
Adică nu mai suntem conștienți de ele. Nu le mai percepem, nu le mai simțim. Identificați cu gândirea liniară, le ignorăm. Tot mai izolați, tot mai însingurați, mai plini de frică existențială, deși gândim mai mult. De fapt, cu cât gândim mai mult, cu atât suntem mai nefericiți, mai izolați, iar capacitatea noastră de a rezolva situații noi se reduce. Pentru că viața este infinită, iar noi ne restrângem la trecut.
Pare un paradox, dar nu este. Gândirea și inteligența sunt lucruri diferite.
Inteligența are de-a face mai degrabă cu capacitatea de a simți, de a fi conștienți, de a percepe realitatea, și mai puțin cu a gândi despre ea.
A gândi este ulterior percepției. Mai întâi simt ceva și apoi raționez despre ce simt. Gândirea nu poate înlocui percepția. De aceea inteligența este diferită de gândire. Capacitatea de a face alegeri depinde de ceea ce pot simți, nu doar de ceea ce gândesc.
A gândi fără a simți nu este inteligență, ci umbra ei.
Spațiul interior numit minte conține vibrația numită gândire, dar este cu mult mai mult decât aceasta. Gândirea este un val în interiorul minții, în interiorul propriei noastre ființe. A venit momentul să redescoperim adevărata natură a gândirii, a minții și a ființei. Și odată cu asta, să redefinim felul în care ne raportăm la experiența vieții.
În Cartea Maestrului Interior am intrat profund în această nouă paradigmă, adică mod de a ne raporta la realitate. Noua paradigmă nu exclude gândirea, ci dimpotrivă, o integrează în contextul sferic al experienței vieții și o transcende. Nu definiția inteligenței este greșită. Capacitatea de a rezolva situații și probleme pe baza experienței trecutului este neprețuită. Definiția este corectă. Dar ceea ce noi experimentăm nu este adevărata inteligență. Aceasta este cu mult mai vastă decât capacitatea de a raționa despre realitate. Dacă nu putem percepe adevărata natură a momentului, atunci nu mai folosește la nimic compararea lui cu baza de date a trecutului. Suntem într-o eroare… cognitivă (sic).
Adevărata inteligență, din care se naște capacitatea de a rezolva situații noi fără a repeta erorile trecutului se naște din profunzimea ființei, din minte, care este aspectul ne-modulat al gândirii și are legătură cu percepția, cu a simți, a intui adevărul despre experiența vieții, din conexiunea cu momentul prezent, cu fluxul necontenit al vieții. Chiar și un singur moment de astfel de conexiune dezvăluie adevărul multidimensional al realității, în care totul este întreg, coerent, viu, profund, conștient, întreaga natură, pământul, cerul și stelele, animalele și plantele, totul se revelează a fi expresia Întregului, sensibil și… inteligent!
Unii numesc asta cunoaștere prin revelație. Nu contează cuvântul prea mult. Ceea e contează este aspectul irațional al percepției. Adică ne-gândit. Cunosc fără să judec, fără să raționez despre, conectat cu natura profundă a realității.
Irațional nu înseamnă ilogic, ci multidimensional, care nu încape în logica liniară a gândirii.
Este un grad de adevăr care poate fi mai degrabă perceput în mod direct, simțit, decât gândit.
Există desigur o logică a Creației, a Universului, dar este o logică sferică, multidimensională, înfășurată, holografică, și nu una liniară, de tip cauză-efect. În esență, în această logică sferică ce definește noua paradigmă, pentru orice fenomen nu există o singură cauză. Contextul, întregul sferic este cauza.
Viețile noastre, la nivel personal și colectiv, poartă amprenta logicii liniare, incapabile să perceapă adevărul sferic și multidimensional al realității. De aceea continuăm să căutăm la nesfârșit ceea ce se află chiar sub nasul nostru.
Ne minunăm de inteligența păsărilor și animalelor, a plantelor și a existenței, crezând că inteligența este atributul gândirii umane. Nici nu ne trece prin cap că Inteligența este cu mult mai mult decât capacitatea de a raționa. În obtuzitatea arogantă a identificării noastre cu gândirea, credem că aceasta este forma ultimă a Inteligenței.
Un cuvânt potrivit pentru această credință este ignoranța. Identificați cu gândirea liniară suntem, pur și simplu, ignoranți. Comică și tragică în același timp, umanitatea ignorantă știe ce are de făcut pentru a trăi așa cum vrea să trăiască, dar nu poate, pentru că ignoră cu desăvârșire natura profundă a realității interioare și exterioare deopotrivă. Nu este suficientă gândirea despre această natură profundă, ci percepția ei. A simți este singura poartă de ieșire din ignoranță și singurul mod în care putem face alegeri fără să repetăm experiența trecutului în situații noi.
Gândirea liniară este doar o aplicație în interiorul unui sistem de operare universal. Inteligența este cu mult mai mult decât doar a gândi. Din fericire, face parte din natura noastră profundă. Este în noi. Rămâne doar să trăim experiența acestei cunoașteri fundamentale prin Revelație. Despre asta este noua paradigmă, noul mod de a privi, de a simți realitatea, de a interacționa cu aceasta, inteligența a unei umanității trezite, perceptive, conectate. Maestrul este această ființă umană trezită, care operează pe un nou nivel de Conștiență, acordat cu experiența sacră a Vieții în ansamblul ei.
Adevărata inteligență nu conduce la separare față de experiența vieții, ci la conexiune.
Este o înțelegere care se naște din percepția profundă a realității, a propriei ființe și a universului în care trăim, din percepția unității fundamentale a întregii existențe și a inteligenței universale care o animă. Această inteligență universală se manifestă în diferite grade în toate ființele. În Școala Maestrului Interior o numim Conștiență.
Conștiența schimbă totul, relația noastră cu materia și corpul, relațiile cu ceilalți, felul în care administrăm emoțiile și gândirea, întreaga înțelegere a lumii în care trăim și a existenței. Schimbă complet imaginea interioară despre dumnezeu și despre om, despre feminin și masculin, lumină și întuneric, spirit și materie. A fi conștient nu este o filosofie sau o ideologie, nici o religie, ci un mod de a fi, de a percepe, de a exista, de a iubi și de a respira. Maestrul este un om al cărui atribut fundamental este Conștiența. El trăiește în trup omenesc, aici, acum, Conștiența universală.
Maestrul ești tu, cel care citește aceste rânduri. Numai că nu știi încă acest lucru. Ai nevoie să trăiești experiența acestui mod de a cunoaște direct natura realității. Și apoi ai nevoie de încredere în ceea ce ai trăit. Încrederea nu ți-o pot da eu, Scribul prin care a curs Cartea Maestrului Interior. Dar te pot conduce în experiență și îți pot arăta cum să creezi încrederea în ceea ce simți.
Nu te rezuma la a citi Cartea. Vino, împreună cu noi, la marile Retreat-uri ale verii în care explorăm noi grade de Conștiență. Ieșim din gândirea liniară pentru a adulmeca Inteligența care se manifestă în întreaga Creație. Tot ceea ce ai căutat vreodată se află, dintotdeauna, sub nasul tău. Te uiți, dar nu vezi. Auzi, dar nu asculți. Diferența dintre tine cel care ești acum și Maestrul din interiorul tău, este aceea că Maestrul vede atunci când se uită și nu doar că aude, dar și ascultă. Simte, percepe, este conștient de dimensiuni ale realității care sunt dintotdeauna acolo, dar pe care nu le-ai băgat de seamă.
Niciodată nu vei mai putea să spui: nu am știut sau nu pot simți.
Habar n-am ce vei face cu toate acestea. Poate că nu îți vor folosi la nimic. Poate vei alege să trăiești ca și până acum, gândind despre realitate și despre tine însuți, învârtindu-te în aceleași cercuri ale vieții ca și părinții tăi, repetând la nesfârșit trecutul. Dar va fi o alegere. Nu vei mai putea spune niciodată că ești condamnat la asta, pentru că vei fi trăit deja un nou mod de referință, un nou mod de a te raporta la experiența vieții tale. Vei face diferența între gândire și inteligență, și vei ști ce aduce Conștiența în viața unui om.
Marile schimbări le facem doar singuri. Dar experiența care le naște, cunoașterea, este întotdeauna o revelație și o … inițiere. La asta te invit.
Agnis
Nu este nici un comentariu încă, fii tu primul.