Contracte Sacre » Călătoria Inimii Skip to content

Contracte Sacre

Elena Francisc-Țurcanu

21 decembrie 2023

Pentru ce ne sabotăm oportunitățile?

Mai devreme sau mai târziu, toți ne punem întrebarea „de ce sunt aici, în această viață?”. Toți vrem să înțelegem, să aflăm, de ce suntem aici. Unii pare că știu răspunsul la această întrebare, alții se tot chinuie să-l afle. Tot ceea ce este menit să ți se întâmple, se va întâmpla, zice o vorbă înțeleaptă. Pe care, din păcate, o uităm de multe ori. Noi, aici în Călătoria Inimii, am ales să reformulăm întrebarea. Nu ne mai întrebăm, de mult, „de ce?” ci, mai degrabă, „PENTRU CE sunt aici, acum, în această viață?”. Pentru ce?

La Școala Maestrului Interior, una din marile mele bucurii este să-i văd pe oamenii prezenți aici cum își înseninează chipurile atunci când își dau singuri răspunsul la această întrebare. Și mă mai bucură mult când îi aud că spun ceva de genul: „nu m-am gândit niciodată la misiunea vieții mele în felul acesta…” Adică, sunt dispuși să aibă o nouă perspectivă asupra vieții și a „scopului” în viață.

Cunosc oameni care chiar cred că scopul ultim în viață este să aibă o carieră foarte bună. Dacă te numeri printre aceștia, te rog, nu citi mai departe. Ceea ce am să împărtășesc acum, nu este pentru tine. Dacă însă ai conștientizat, măcar cât de cât, că misiunea ta în viață este mai mult decât un job bun, atunci, da, continuă să citești. 

Mulți dintre oamenii care vin la noi, aici la Centrul Călătoria Inimii, la Retreats, în sesiuni individuale sau la Școala Maestrului Interior, au întrebări precum: Cine sunt? Care este scopul, misiunea mea în viața asta? Noi nu putem răspunde în locul lor. Îi călăuzim, cu răbdare și respect pentru procesul fiecăruia, către a-și descoperi singuri „scopul”, urmărind tiparele prezente în viețile lor. Tipare de gândire, mecanisme de supraviețuire, tendințe, credințe. Acest lucru este valabil pentru noi toți. Urmărindu-ne, cu atenție, tiparele din viața noastră, ne descoperim acest, hai să-l numim acum „scop”. 

Acesta nu este ceva ce trebuie să faci, să obții, să devii, așa cum poate ai crezut până acum. Nu! Scopul vieții este acela, mai degrabă, de a învăța să apreciezi toate părțile prezente în viața ta, toate dimensiunile din realitatea vieții tale. A învăța să apreciezi oamenii din viața ta. A învăța să apreciezi oportunitățile și provocările, darurile și talentele pe care le ai, acesta este, de fapt, marele „scop” în viață. A învăța să apreciem. Adică, să fim recunoscători pentru tot. Absolut, pentru tot. Și d-alea albe și d-alea (mai) negre. 

Când începi să le pui pe toate laolaltă, precum piese dintr-un puzzle, dintr-o dată, capeți o nouă perspectivă asupra vieții tale. Începi să-ți dai seamă că ești aici, în această viață, pentru mult mai mult decât un job, o carieră.

Sunt aici să dăruiesc ceva vieții, mi-a spus una din tinerele prezente aici, la noi la Centru, astă primăvară, într-o Tabără pentru Adolescenți. O altă adolescentă, la întrebarea „Pentru ce crezi că ești aici în această viață?”, mi-a răspuns: Sunt aici să învăț din orice. Sunt, din fire, foarte curioasă și vreau mereu să învăț. Mă declar o curioasă cronică.

Tot în acea Tabără pentru Adolescenți, unul din băieți, a răspuns: Sunt aici să creez căci mă consider un Artist. Un altul: Sunt aici să ajut. Sunt aici să evoluez, a dat răspunsul chiar cea mai tânără dintre participantele la acea tabără. Aș putea continua cu lista răspunsurilor care, recunosc sincer, m-au bucurat foarte mult. Mi-au schimbat, radical, perspectiva pe care începusem să mi-o fac asupra tinerilor. Mi-au dat un bust de încredere în noua generație, răspunsurile lor.

Uneori, pun această întrebare și în sesiunile de însoțire individuală cu adulții cu care lucrez.  Sunt aici să împărtășesc din experiența vieții mele, mi-a spus unul din bărbații cu care am lucrat recent. Sunt aici să fiu un exemplu, s-a grăbit un altul să-mi răspundă, când l-am întrebat, doar că mereu critic ceva la mine și nu mă simt acest exemplu ce vreau să fiu. Acel blestemat Sabotor apare mereu.

Dacă ai citit până aici, te invit să inspiri profund toate aceste răspunsuri în inima ta și să-ți dai voie să le simți. Poate chiar să le mai citești încă o dată. Și să-ți dai voie să vezi ce simți. Cu siguranță, cu unele rezonezi mai mult, cu altele mai puțin. Însă, nu asta contează. Cât rezonezi sau nu. Mai degrabă, contează să-ți dai voie să simți vibrația adevărului în fiecare din aceste răspunsuri. Este adevărul acelei persoane care a răspuns la acel moment. Nu există un răspuns mai bun și altul mai puțin bun. Îți pun și ție, acum, aceeași întrebare: 

Pentru ce ești, acum, în această viață? Care simți că este „scopul” vieții tale?

Fără să fi știu să-mi pun această întrebare, cândva în tinerețe, eu am ales să trăiesc în această metaforă: Viața este o școală. Sunt aici să învăț, să evoluez și să împărtășesc cu ceilalți. Prin a învăța, nu mă refeream atunci, și nici acum, să fac o colecție de diplome pe care să mi le pun pe perete. Da, diplome au tot fost, de tot felul, de-a lungul vieții. Multe din ele, de curând, chiar le-am ars aici, în vatra sacră, pe Colina Lunii. Asta pentru a dizolva orice atașament aș mai fi avut de unele identități create prin acele diplome. 

Viața este o școală, da! Mă învață, zi de zi, clipă de clipă, ceva nou. Cu condiția să fiu în prezență și deschisă pentru a primi lecțiile pe care existența mi le oferă. Poate că și tu te consideri un discipol al vieții. Toți învățăm, de fapt, de la viață. Învățăm de la oamenii pe care-i întâlnim, dacă ne dăm voie să privim viața precum o școală. Eu învăț, necontenit, din tot ceea ce îmi împărtășesc oamenii cu care lucrez în sesiunile individuale, în Retreaturi. Profundă recunoștință, eman mereu, pentru tot ce învăț de la fiecare în parte. Și cea mai mare învățătură curge prin noi toți la Școala Maestrului Interior.

De ce sunt aici în această viață? Care este scopul meu? Misiunea vieții mele… ? Ce ar trebui să fac? Cine sunt, de fapt? Mă tot chinui cu aceste întrebări, zi de zi. Mă sabotez continuu. Mă simt mai bine când dau greș, sau cred că am greșit, decât atunci când îmi reușește ceva. De multe ori nici nu bag de seamă că mi-a reușit (chiar foarte bine – după spusele unora) ceva. Tot mai găsesc ceva să-mi spun că nu e suficient de bine. Că se putea și mai bine. Mă setez, din start, pentru a da greș. Mereu cred că nu voi reuși. Mă rețin de a da drumul ideilor pe care le simt înlăuntrul meu a fi grozave. Vocea care spune: nu meriți, nu vor ține cont de ideile tale, este cea care mă conduce mai tot timpul. Nu sunt pregătită suficient. Nu pot. Nu merit. Mai trebuie să învăț. Această voce este mereu prezentă și mă împiedică să fiu prezentă, îmi creează o permanentă frică. Mă sabotez tot timpul. Când îmi încep ziua, dimineața, deja mă setez că ceva rău se va întâmpla și brusc mi se face rău fizic iar emoțional sunt praf toată ziua.

Iată cu ce se confruntă una din femeile care a venit către mine, de curând, să-mi ceară s-o însoțesc în a curăța acest sabotor lăuntric. Mi s-a părut foarte tare că a folosit chiar acest cuvânt „sabotor”. Eram convinsă că a citit cartea Contracte Sacre și că știe despre Arhetipul Sabotorul. Însă, spre uimirea mea, habar nu avea nici de carte și nici măcar ce este un arhetip. 

Pentru ce sunt aici, în această viață, acum? Nu pot să-ți răspund la această întrebare. Nimeni, de fapt, nu poate să-ți dea răspunsul. Doar tu! Însă, dacă te limitezi doar la a-ți răspunde: sunt aici, în această viață, să am un job bun, bani, familie, cel mai probabil că te condamni la o veșnică nemulțumire.

Mulți oameni sunt foarte stresați de această permanentă căutare să-și descopere „scopul în viață”, convinși fiind că acesta este în legătură cu a face. Ce trebuie să fac – se întreabă – pentru a-mi îndeplini scopul? Poate că dacă ar înțelege că nu este despre facere ci, mai degrabă, despre a trăi cât mai mult în starea de prezență. Doar în această stare, de prezență, putem recunoaște care ne sunt darurile cu care am venit înzestrați. Și doar din această stare, de prezență, le putem manifesta, le putem exprima în lume, le putem împărtăși cu ceilalți. 

Contractul tău Sacru este, într-adevăr, așa cum scrie autoarea Caroline Myss în cartea Contracte Sacre, ceea ce ești menit să manifești, să exprimi în această viață. Însă, eu aș adăuga o tușă esențială. Dacă nu te oprești, din gândiri și faceri compulsive, pentru a privi, cu sinceritate la tiparele și tendințele prezente în viața ta, nu ai cum să descoperi menirea. Vei căuta la nesfârșit ceva în afara ta sau te vei îngheța într-o inerție bolnăvicioasă dând vina pe destin.

Toți avem o menire. Toți avem Contracte Sacre să întâlnim anumiți oameni, în viețile noastre. Contracte Sacre să trăim anumite experiențe. Totul se petrece în viețile noastre așa cum trebuie să se petreacă, în funcție de cum alegem să gândim, să privim și să primim ceea ce viața are să ne ofere. Și, foarte mult, în funcție de alegerile pe care facem și deciziile pe care le luăm.

De foarte multe ori, ceea ce ne împiedică să vedem adevăratul nostru potențial, să vedem și să simțim care ne este „scopul” este faptul că nu suntem recunoscători, nu apreciem ceea ce avem deja, ceea ce suntem deja. De aici, ar trebui să pornim în călătoria noastră de evoluție, de la a fi recunoscători pentru ceea ce este, așa cum este, și de la ceea ce suntem în acest moment, așa cum suntem. Acceptare. Apreciere. Recunoștință.

Când privim viața prin lentilele nemulțumirii, fără recunoștință, nu vedem cu totul este conectat și cum totul ne servește. Oricât de provocator și dureros ar putea să fie la un moment dat.

Totul se așază, mereu și mereu, ca noi să vedem. Dacă ne oprim puțin pentru a privi, cu sinceritate, în realitatea vieții noastre, din starea de prezență, de apreciere, de recunoștință pentru tot ce avem și suntem, putem vedea chiar și de ce ne-am născut în familiile în care ne-am născut, de ce am avut durerile pe care le-am avut, de ce am trecut prin încercările prin care am trecut. Doar că noi nu prea ne oprim să privim cu sinceritate. Nu ne dăm voie să vedem, cu adevărat și să învățăm, apreciind tot ceea ce avem și suntem deja.

Nu trebuie să ne chinuim să mergem să întâlnim anumiți oameni. Ei vin către noi atunci când suntem deschiși, în prezență, în recunoștință. Cei cu care avem Contracte Sacre ne vor găsi. Toți avem Contracte Sacre pe care fie le onorăm, învățând să ne ascultăm intuiția sau, dacă vrei, vocea sufletului, fie le negăm tot încercând, la nesfârșit, să rezolvăm cu mintea ceea ce decodăm a fi o problemă. Mintea, mai mereu complicată, este un instrument logic, rațional. Nu putem găsi răspunsul la întrebarea: Pentru ce sunt aici, acum, în această viață?, folosindu-ne de mintea rațională. Spiritul însă ne învață să apreciem, oricât de dureroase ar fi (fost) lecțiile. Partea sacră din ființa noastră este întotdeauna cea care negociază cel mai bine într-o certă, o tensiune, un conflict. Nu mintea logică.

Cele mai semnificative lucruri care se petrec în viețile noastre se petrec de la sine, pentru că așa erau menite să se „întâmple”. Nu le facem noi să se petreacă. Ne iau prin surprindere. 

Scopul acestei scrieri este să reamintesc că fiecare dintre noi are ceva special de oferit. Și dacă te-ai oprit să citești aceste rânduri este pentru că ceva din tine strigă să-ți reamintești că și tu ai ceva de oferit. Pentru asta e nevoie să renunți la comparație și la auto-judecată, la convingerile vechi, limitative. Poate că acesta este și mesajul cel mai important al cărții Contracte Sacre – fiecare dintre noi are ceva special de oferit. Dacă nu ai citit-o, te încurajez s-o faci. Sau recitește-o din perspectiva acestui moment, acum. Sau, de ce nu, oferă-ți în dar o sesiune online (sau chiar live, aici, la Centrul Călătoria Inimii) de Incursiune pe Roata Arhetipală. Călăuza Manuela Vlad, discipol al multor etape din Școala Maestrului Interior și, deopotrivă, a lui Caroline Myss, te călăuzește cu drag, să-ți descoperi companionii (arhetipurile) care te însoțesc și care ți-au creat tipare. Aflând care-ți sunt aceste arhetipuri, prezente mereu cu tine, poți descoperi mai ușor care-ți este menirea.

Pentru moment, chiar acum, oprește-te puțin, respiră lent și pune-ți această întrebare: 

Pentru ce sunt aici, acum, în această viață? Rămâi, apoi, în ascultarea răspunsului ce iese din adâncuri, în multiplele-i nuanțe. 

Arhetipuri. Un cuvânt care intimidează. Dacă ar fi să dai acum, repede, o definiție ce ai spune? Ce este un arhetip? Greu, nu-i așa? Parcă ți-e greu să dai o definiție. Și, de fapt, toți vorbim în limbaj arhetipal dar nu ne dăm seama.
Mama, Tatăl, Copilul, Artistul, Victima, Sabotorul, Artistul, Controlorul, Diva … sunt nume personale ale unor roluri colective, sunt tipare de comportament care creează personalitatea noastră.

Arhetipurile sunt modele de experiență umană, și de fapt, modele de gândire pe care le credem personale, dar sunt transpersonale sau colectivă. Credem că „așa sunt eu” când în realitate sunt feluri de a fi și de a gândi, moștenite, inconștiente, subterane, care ne modelează experiența vieții. Important este că aceste modele cu care ne identificăm nu suntem „noi înșine”, ci doar … modele colective. 

Toți avem în noi o Victimă. Toți avem în noi un Copil. Toți avem în noi o Prostituată (greu de acceptat pentru mulți, această afirmație. Citește cartea și te vei lămuri cum e cu Prostituata din tine). Și, bineînțeles, toți avem un Sabotor. Toți credem că viața e grea și că ne sabotează. Însă, nu-i deloc așa. Viața ne prezintă oportunități, ne învăță să facem alegeri. Iar dacă învățăm să facem alegerile din prezență și nu din reacții bazate pe trecut, nici din frici bazate pe un viitor nefondat în realitate, atunci ne onorăm contractele sacre.

Este vorba despre contractul sacru al fiecăruia dintre noi de a transcende aceste modele de experiență umană care ne țin încorsetați în identitate prin intermediul gândirii, și de a ne elibera descoperindu-ne adevărata natură, care este liberă, lumină pură a Conștienței. Prezența este punctul eliberator de sub puterea trecutului și a acestor modele de experiență. Și poarta prin care devenim, de fapt, noi înșine, ceea ce suntem cu adevărat. 

Fie să nu ne mai sabotăm oportunitățile!

Cu încredere,

AmmaRa

1 Comment

  1. Avatar

    Mulțumesc frumos AmmRa, pentru bucuria ce se naște în interiorul meu după parcurgerea acestor articole, care sunt o adevărată cheie către al meu interior.
    Aceste întrebări cheie, au deschis ușor, ușor de-a lungul ultimilor ani, calea către o lume care are de oferit, necontenit, neprețuite daruri.
    Au făcut o scurtătură, în drumul către Sursă.
    Au rupt lacăte, au deschis uși, dar cel mai valoros dar primit în dar de la a ta Inimă, a fost să pot să privesc, să mă privesc, fără judecată, cu blândețe, cu compasiune. Să învăț cum să îmi întorc atenția sacră în interior și să ascult. Ne reaminteai că: “atunci când ascuți, mintea tace”.
    M-ai învățat să cultiv răbdarea, să practic recunoștința pentru momente aparent mici, care au deschis în interiorul meu, acea Magică Poartă a ieșiri din labirintul gândirii, care uneori trebuie să recunosc că mai găsește încă resurse să mă arunce pe șleaurile vechi. Însă prin Prezență, acest Magic moment de Acum, regăsesc ieșirea, continuând Împreună această frumoasă călătorie cu prețuire pentru minunatul dar al vieții.

    Pentru ce sunt aici, acum, în această viață?

    Sunt aici pentru a învăța că cel mai prețios dar este Viața însăși, cu din alea bune și mai puțin bune. Reducându-mi aminte că atunci când e bine, e de bine, iar atunci când e rău, tot de bine este.
    Sunt aici pentru că am ales să fiu aici, în aceste vremuri, învățând să fac în permanență schimbări, pentru a onora curgerea vieții, așa cum ne reamintești de multe ori.
    Sunt aici să râd, să cânt, să visez.
    Sunt aici pentru că aici, învăț despre cum viața se conturează prin propriile alegeri.
    Sunt aici pentru că Împreună este mai ușor de făcut orice schimbare care pare uneori imposibilă.
    Și mai sunt aici pentru că Vă Iubesc!


Adaugă un comentariu

Newsletter

Abonează-te la newsletter și primești un cupon de reducere de 10% pentru prima ta comandă pe site-ul Călătoria Inimii