Încăpățânare. Închidere. Rigiditate. Corpul ei, încă de la început, dă semne de epuizare. Nicio urmă de încredere în puterea ei de a se simți. Panică. Sunt în continuare cu mâinile pe ea, într-o atingere vindecătoare, și palmele mele o ascultă cu atenție. Ating pântecul. Tare ca piatra. Aleg să rămân cu mâinile acolo o vreme. Pe pântecul ei de femeie. Oricât de mult își neagă feminitatea, ceva din adâncul uterului ei, vrea atenție. Încep să-i vorbesc uterului. Și, dintr-o dată, lacrimi încep să curgă pe obrazul femeii pe care o însoțesc. Se abandonează în fața adevărului pe care-l trăiește în această perioadă și care, cumva, a ghidat-o către mine.
„Mă simt pierdută în situația în care mă aflu acum. Nu știu, pur și simplu, nu știu cum să ies din ea.”
Continuu să o ascult, invitând-o să respire adânc în abdomen.
Urmează jerbe de judecăți aspre asupra-i: „Cum pot fi, mereu, tot timpul, întotdeauna, atât de fraieră? Cum pot fi atât de idioată? Cum pot să repet mereu aceleași greșeli? Cum de nu învăț niciodată nimic din toate greșelile pe care le fac?”
O invit în continuare să respire și doar să simtă însă urmează negarea care, de cele mai multe ori, însoțește judecățile de sine:
„Nu se poate! Nu, nu se poate ca asta să mi se întâmple chiar mie! Am făcut tot ce-a fost mai bine. Nu are cum să mi se întâmple mie!”
Judecată. Negare. Apoi victimizare.
„De ce mi se întâmplă mie? Tocmai mie! De ce? Biata de mine.”
Așteaptă să-i răspund. Aleg să rămân în tăcere, în conținere și atingere vindecătoare. Aleg să rămân în Respirație Conștientă, invitând-o să facă la fel. Am încredere. Începe să simtă energia care curge prin ea și se abandonează curgerii. Renunță la toate aceste judecăți, negări, victimizări. Începe, în sfârșit, să respire amplu. Corpul, la rândul lui, dă semne de relaxare. Pântecul se mai înmoaie.
Aleg atunci s-o conduc, încet și cu blândețe, către profunzimile ființei, precum într-o călătorie inițiatică, și apoi către dimensiunea propriei sale Zeițe de unde poate să-și găsească singură răspunsurile.
O scurtă Călătorie ghidată în propriul ei corp de femeie unde să-i poată auzi chemarea. Și-a dat voie să-și simtă durerea, frica, închiderea. Și-a dat voie să simtă compasiune cu durerea ei.
O scurtă Călătorie din care, apoi, s-a întors cu alegerea de a-și onora corpul, locuindu-l cât mai conștient.
O scurtă Călătorie în care a înțeles că doar a fi femeie acum, în aceste vremuri, este deja o adevărată Călătorie Inițiatică. Și o imensă binecuvântare pentru ea, pentru a ei fetiță despre care apoi mi-a povestit. A fi femeie, a înțeles, este o binecuvântare pentru întreaga Planetă care are nevoie acum de cât mai multă energie feminină, blândă, curgătoare.
Am ales să împărtășesc acum o fărâmă dintr-o ședință de terapie individuală.
Deși, în ultima vreme, ofer destul de rar aceste însoțiri individuale – având mult mai multă încredere în energia grupului, a comunității și comuniunii -, mă simt privilegiată mereu să fiu martoră la miracolele ce se petrec în procesele de vindecare și transformare într-o însoțire individuală. Dacă nu te simți pregătită să intri în Comunitatea Practica Puterii Feminine și preferi o însoțire individuală, eu îți pot fi alături dacă alegi să întinzi mâna și să-ți dai voie să simți că nu ești singură. Nu suntem, de fapt, niciodată singure.
M-aș bucura să îndrăznești însă a păși în Cercul Sacru al Feminității noastre pe care-l creez, din nou, în această vară pe Colina Lunii.
O Călătorie ce poartă numele celui mai Sacru Cerc din Călătoria Inimii – Anam Cara.
O Călătorie care are loc în sânul Naturii, pe o Colină blândă și feminină din care se naște însăși Luna. O Colină pe care Divinitatea și Umanitatea curg una într-alta cântându-ne „Curgi Femeie, curgi! Peste dealuri și câmpii, peste nori și printre flori, pe sub iarbă și-n păduri…curgi femeie, curgi”

Ascultă-ți intuiția! Ascultă-ți chemarea inimii și a sufletului tău de femeie care te ghidează, întotdeauna, acasă. ACASĂ, înapoi la trupul tău – pământul tău. Iar în această vară, în energia sărbătorii de Sânziene, ACASĂ poate fi pentru tine, timpul și spațiul pe care ți-o oferi în dar odihnindu-te pe această Colină Sacră a Lunii . Colină îmbrăcată în straie de Mesteceni și de Fagi. Această Colină a Lunii – în inima căreia se află Vatra Bătrânului Foc Sacru unde te vei putea transforma (re)născându-te din propria-ți cenușă – este al tău ACASĂ în preajma Sânzienelor. Este locul unde îți readuci aminte de a ta frumusețe, măreție, putere feminină.
Meditație. Detoxifiere. Ascultare atentă. Respirație Conștientă. Feminitate. Comuniune.
Natură. Curgere. Așezare. Ascultare. Recunoaștere. Blândețe. Cântare. Radianță.
Intenția acestui Retreat al Feminității noastre este: Viața ca o Inițiere întru Puterea Feminină Creatoare.
Asta ar putea sa le pară celorlalți vrăjitorie, si totuși nu e. E doar metafizică. E puterea conștientei, a prezentei si a unei părți mai mari din ce suntem noi cu adevărat.
Conectează-te acum, pentru câteva clipe, cu respirația ta, cu corpul tău și vei simți chemarea pământului tău. Doar așa, ascultându-ți pământul, vei simți dacă acest Retreat este ceea ce ai nevoie acum în viața ta.
Indiferent în ce formă este acum a ta Călătorie Inițiatică, fie că ești de curând mamă, fie că ți-ai început o afacere personală, fie că te-ai căsătorit sau ai divorțat, fie că ți-a murit cineva drag sau treci printr-o boală, fie că intri la menopauză sau ești de ceva vreme în această etapă a vieții tale, fie că renunți la job-ul cu care te-ai identificat atâta vreme conștientizând că ești mai mult decât cariera ta, fie că tânjești după prietenie adevărată… te invit să ai curajul să simți că ești deja în Călătoria Inimii tale. Că această Călătorie a Inimii tale este una Inițiatică. Și te mai invit să-ți dai voie să simți că nu ești singură. Să îndrăznești să aparții unei Comunități. Indiferent care este aceea. Pentru mine ar fi o mare bucurie să alegi Comunitatea Practica Puterii Feminine, dar sunt conștientă că, până la urmă, nu contează ce alegi. Orice alegere este sacră. Contează să ai încredere în tine și în ceea ce simți. Nu te întoarce însă la ceea ce îți este deja foarte cunoscut, la obiceiuri vechi. Calea de a ieși din orice simți că vrei să ieși este înainte! Cu încredere, pas cu pas, îți creezi Calea Ta.
În Comunitatea Practica Puterii Feminine fiecare pas îți este recunoscut și onorat. Fiecare rugăciune, împreună cu inima ta, te ghidează către dimensiunea Zeiței care ești, onorându-ți umanitatea. Fiecare pas conștient acordat cu a ta respirație atentă te conectează cu senzațiile momentului prezent unde este mereu claritate și de unde poți naște mereu miracole. Fiecare femeie din Cercul Sacru este o oglindă pentru tine și o prietenă.
„În Etica, Aristotel dedică mai multe capitole cugetărilor asupra prieteniei. Ideea sa de prietenie e bazată pe bunătate și frumusețe. Un prieten este o persoană care dorește binele celuilalt. Aristotel recunoaște cum, în complexitatea individului, interiorul său este oglindit și împlinit în descoperirea și trăirea prieteniei: „sentimentele pentru prietenii noștri reflectă sentimentele pe care le avem față de noi înșine”. El e conștient de răbdarea necesară pentru a clădi o prietenie adevărată: „dorința de prietenie se naște cu repeziciune, dar prietenia nu.” Prietenia este binecuvântarea ce ne încălzește și îndulcește viața: ”nimeni nu ar alege să trăiască fără prieteni, chiar dacă ar avea parte de toate celelalte lucruri bune”. (Anam Cara )
Tot în cartea Anam Cara, John O. Donohue spune „experiența Anam-Cara deschide o prietenie care nu este rănită sau limitată de separare sau distanță”.
Cât de imprevizibil este totul. Și cât de important este să rămânem deschise și în încredere. În fața a orice vine. În transparență și în iubire. Orice ar fi. Aparent greu, uneori, dar extrem de ușor când alegi să rămâi în Centrul Ființei tale onorând alegerile fiecăruia.
Și, revenind la Anam Cara, „viața este periculos de imprevizibilă – ne spune John O. Donohue – iar oamenii se pot schimba (chiar și cei pe care îi iubim cel mai mult și pretindem că-i cunoaștem cel mai bine), uneori chiar foarte dramatic și pe neașteptate. Amărăciunea și resentimentul pot lua rapid locul afecțiunii și sentimentului de apartenență. Neîncrederea, în cazul unora, și dorința de putere și manipulare, în cazul altora, pot șterge complet trăiri profunde și magice. Fiecare prietenie trece uneori prin valea întunecată a disperării. Acest lucru pune la încercare fiecare aspect al afecțiunii tale. Atracția și magia se pierd. Sensibilitatea față de cealaltă persoană se întunecă și prezența îi devine dureroasă. Dacă puteți trece prin această perioadă, ea vă va putea purifica iubirea, iar falsitatea și nevoile se vor spulbera. Veți descoperi un nou nivel, unde afecțiunea poate crește din nou.” (Anam Cara).

Îți ofer, pe durata întregului Retreat Anam Cara, un cadru de siguranță, de încredere, de iubire, în care să te poți simți liberă a plonja, cu totală încredere, în adăpostul sufletului tău, dezvăluindu-ți adevărata ta esență. În ritmul tău. Împreună însă vom naște Luna din Colina Sacră și ne vom bucura de plinătatea ei pe un cer înstelat cum n-ai văzut niciunde-n lume. Vom soarbe nectar Divin din Calea Lactee reamintindu-ne, astfel, pentru ce am ales să fim în această încarnare. Pentru Aventura numită Viața în corp de Femeie. Este o mare binecuvântare să fim Femei. Nicidecum, un blestem.
Fie ca acest Retreat – Anam Cara să ne aducă fiecăreia din noi încrederea de a întrupa pe deplin Puterea Feminină Creatoare.
Fie să-ți readucă aminte de Eroina care ai fost și continui, în felul tău unic, să fii.
Cu Recunoștință,
AmmaRa
ps. *pentru însoțire individuală sau ședințe de Atingere Terapeutică Integrală poți suna la 0741 038 750
Nu este nici un comentariu încă, fii tu primul.