Maestrul Interior: Arta modelării Realității

Până unde sunt ”eu însumi” și de unde începe ”restul lumii”?

Din perspectiva liniară, a modela Realitatea vieții este o utopie, căci tot ceea ce numim realitate pare să se petreacă în exteriorul nostru și să aibă o curgere independentă de … ”mine însumi”. Nenumărate evenimente, forme, fenomene și ființe se desfășoară împrejurul nostru într-un evantai al experienței de a fi, care pare guvernat de hazard și discursiv. În plus, lumea exterioară pare obiectivă și guvernată de legile sale, în vreme ce acest ”eu însumi”, profund subiectiv și instabil, pare a fi supus influențelor exteriorului.

Aceasta este însă o perspectivă foarte rudimentară chiar dacă este atât de răspândită, căci pentru a plasa evenimentele în exteriorul nostru e nevoie să definim acest ”eu însumi”. Până unde se întinde acest ”eu însumi”? Care este granița între ”mine” și restul existenței? Cu alte cuvinte, pentru a defini aspectul exterior al existenței, este nevoie neapărat să mă auto-definesc și să clarific până unde se întinde …ființa mea. Este străvechea întrebare ”cine sunt eu” care se referă la identitatea pe care mi-o asum.

Răspunsul la această întrebare definește granițele între mine și existență și clarifică ce este înăuntru și ce este înafara ”mea”, iar aceasta este crucial din perspectiva temei din titlu. Este posibilă modelarea Realității? În mod evident, tot ceea ce consider în afara mea, nu poate fi modelat. Ba chiar, pentru majoritatea oamenilor, nici măcar lumea interioară a gândurilor, emoțiilor și stărilor, nu pare să fie modelabilă decât cu mari eforturi.

Până unde, va să zică sunt ”eu însumi” și de unde începe ”restul lumii”?
O minimă investigație, accesibilă oricui, scoate la iveală concluzii imediate. Granițele sunt aparent clare dacă mă plasez într-o identitate corporală. Dacă mă consider una cu corpul meu, atunci existența în ansamblul ei este enormă și strivitoare. Sunt un punct singuratic pe suprafața acestei planete înconjurat de ceva enorm și de neînțeles.

Dar ”eu însumi” e mai mult decât corpul fizic. În interiorul corpului fizic, există o lume a senzațiilor, a emoțiilor, a atitudinilor, a cuvintelor interioare și a gândurilor a cărei magnitudine, atunci când o contemplu din centrul ființei mele, este cel puțin la fel vastă precum tot ceea ce mă înconjoară. Toate obiectele, formele, fenomenele și ființele pe care le pot percepe se petrec, în mod evident într-o dimensiune a ființei mele numită ”conștiința mea” și care este cu mult mai vastă decât corpul fizic.

Cu toate acestea, în mod ciudat, majoritatea oamenilor își consideră forma fizică granița identității, și tot ceea ce este în exterior consideră a fi non-eu, deși oricine poate realiza cu ușurință că a fi conștient de ceva include acel ceva într-un spațiu numit ”conștiința mea”.

”Eu sunt corpul meu” și ”eu sunt conștiința mea” sunt moduri de a mă auto-defini, adică de a-mi stabili o identitate.

O primă concluzie rapidă ar fi aceasta: toate lucrurile, formele și fenomenele de care sunt conștient, pe care le pot percepe adică, se petrec într-o dimensiune a ființei mele numită ”Conștiință” și sunt interioare. Este un salt uriaș de identitate și de paradigmă, căci identitatea pe care mi-o asum definește felul în care privesc realitatea.

Modelarea realității devine deci o chestiune de identitate și de perspectivă, căci o realitate interioară pare mai ușor de modelat decât una considerată a fi exterioară și străină.

Modelarea experienței interioare a realității

Saltul de perspectivă de la ”eu sunt corpul meu fizic” la ”eu sunt conștiința mea, cu toate conținuturile sale” este un act strâns legat de maturitatea interioară. Iar maturitatea vine odată cu experiența lăuntrică a diferitelor niveluri ale propriei ființe. Nu se poate învăța din carte. Cere exercițiu interior și explorare. Cere cunoaștere prin experiență ale acestor niveluri care, altfel, se desfășoară sub pragul conștienței.

”Totul se petrece în Inima mea”, zice un străvechi cântec al Școlii Maestrului Interior. Corpul și senzațiile, adică energia vitală, emoțiile și atitudinile mele, cuvintele lăuntrice și gândurile, viziunile și dorințele, trecutul și viitorul, nenumăratele forme ale lui ”eu” în raport cu tot ceea ce există, totul, totul se petrece în Inimă – sau în Conștiință. Calea pentru a desluși în interiorul nostru aceste niveluri ale propriei ființe și pentru a deveni conștienți de dinamica lor, este introspecția, adică observarea lor.

Există un punct în care observarea acestor dimensiuni interioare revelează o înțelegere extraordinară: corpul, senzațiile, emoțiile și gândurile, de vreme ce pot fi observate și cunoscute în dinamica lor, nu pot fi nici ele adevărata ”mea” identitate. Cu alte cuvinte, tot ceea ce poate fi conștientizat, adică ”obiectele” observării, sunt fenomene în interiorul Conștiinței, dar nu sunt observatorul. Acesta este punctul în care realizăm că ceea ce suntem în ultimă instanță, este Conștiența însăși în care se petrece întregul ocean interior al trăirilor, dar și toate fenomenele pe care cândva le consideram exterioare.

Granița iluzorie între interior și exterior se spulberă.

Această spulberare a vechilor granițe este o transformare uriașă care constă, în esență, în desființarea ideii unei lumi exterioare și obiective, și deschide calea unei unificări în urma căreia, întreaga realitate se dezvăluie ca fiind interioară și subiectivă. Este un punct de cotitură lăuntrică ce conduce la transformarea a tot ceea ce am crezut despre noi înșine și despre natura realității.

Aici devine posibilă, pentru întâia dată, modelarea experienței de a fi.
Modelarea lumii ”exterioare”, a realității liniare, nu este posibilă fără capacitatea de a modela lumea interioară, în care ”exteriorul” își are sursa.

O hartă a Existenței

Iată o exprimare condensată a concluziilor acestui nivel de conștiență.

Gândurile noastre modelează întregul discurs interior, acel monolog nesfârșit și de cele mai multe ori incoerent pe care-l rostim în mintea noastră.

Gândurile și cuvintele interioare modelează atitudinile noastre, adică gradul în care suntem închiși sau deschiși față de existență. Această modelare de atitudine este mijlocul prin care dăm formă tuturor identitățile noastre, rolurile și măștile pe care le interpunem între lumea lăuntrică și existență.

Atitudinile noastre se transferă în emoție, care modelează senzațiile și întreaga noastră energie vitală.
Iar modelările de energie vitală modelează corpul la nivel celular, și asta necontenit.

Fiecare gând și cuvânt interior, creează forme de identitate și de trăire, iar din acestea se nasc toate relațiile noastre cu ceilalți și cu realitatea.

Fiecare gest pe care-l facem în această lume, fizic, relațional și ca acțiuni, este condiționat de lumea interioară a gândurilor, cuvintelor, atitudinilor, emoțiilor și senzațiilor lăuntrice. Adică al stărilor noastre interioare.

Cu alte cuvinte, întreaga noastră viață, cu tot ceea ce cuprinde ea, oameni, lucruri, situații, dorințe, acțiuni și creații, își au rădăcinile în lumea interioară a minții și a conștiinței noastre.

Un corolar al acestei perspective: orice relație, cu oricine și orice, orice acțiune și orice conjunctură a vieții, are o structură foarte precisă. Este alcătuită din elementele lumii interioare.
Realitatea este gândire structurată, cuvânt, atitudine și emoție și energie vitală.

Formele și fenomenele au natura lumii noastre interioare. Întreaga noastră viață și întregul context pe care l-am considerat dintotdeauna exterior și obiectiv, se dovedesc a fi modelate din interiorul propriei noastre ființe. Suntem sursa întregii noastre realități.

Greu de înghițit această idee, nu-i așa?

Și totuși pentru aceia care parcurg drumul interior al cunoașterii și al conștienței, această concluzie este inevitabilă. În acest punct nici unul dintre reperele vechii paradigme nu mai funcționează. Cine sunt eu? Mi-am asumat nenumărate identități, am crezut că sunt cineva sau altcineva, remodelând într-o mie de feluri lumea interioară a gândurilor și atitudinilor, iar acum realizez că sunt mai degrabă ceva decât cineva. Acea Conștiență fără formă, din care se naște gândirea, cuvântul și odată cu el întreaga galerie de identități pe care am trăit-o, plus … Lumea.  

Am trăit de nenumărate ori, împreună cu studenții Școlii Maestrului Interior și cu cei pe care îi însoțesc în procesele lor de transformare, astfel de momente uluitoare de realizare, de suspendare a identității, în care un om realizează intuitiv, non-conceptual, adevărata sa identitate, dacă mai poate fi numită astfel. Realizează ce este el, în detrimentul lui cine este el. Aceste momente survin de foarte multe ori în meditațiile noastre împreună sau pe parcursul Școlii. Sunt desfaceri spontane ale sistemelor de credință care, toate, sunt conceptuale, adică gândite.

Dincolo de gândire, în tăcerea și nemișcarea profundă a ființei care este sursa întregii noastre experiențe de a fi, este ”casa observatorului”, este Conștiența pură, necondiționată, care nu a devenit încă cineva sau ceva. Această dimensiune a ființei este activă în fiecare, necontenit și este substratul conștient al fiecărui moment de experiență de viață.

Tot ceea ce putem gândi și imagina, toate percepțiile și stările noastre interioare, corporalitatea și toate toate relațiile care se nasc din ea, acțiunile noastre, tot ceea ce considerăm Realitate sunt valuri, fenomene și forme care au ca substrat Inima sau Conștiența. ”Totul se petrece în Inima mea”.

Dacă ar fi să facem o hartă a Existenței, ea ar avea o formă sferică, iar în centrul său ar fi acest substrat de densitate zero, conștiența pură, nemodulată și eternă, nenăscută și care nu poate muri. Este un fel de lumină ultra-rafinată – ”lumina conștienței” – din care se nasc și în care se petrec toate conținuturile conștiinței noastre. Primele straturi care radiază sferic din acest Zero alcătuiesc ”lumea interioară” a stărilor alcătuită din gânduri/cuvinte, emoții și vitalitate. Acestea devin formă, corporalitate. Cuvântul devine trup.

Din interiorul formei, razele Atenției noastre, care nu este altceva decât Conștiență în mișcare, poartă modelările lăuntrice ale stărilor și le transformă în Relație cu tot ce există și într-un act de Creație.

Sursa fundamentală a experienței de a fi se află în interiorul nostru, așa cum se află pretutindeni. O numim Dumnezeu de cele mai multe ori și ne-o înstrăinăm prin asumarea a nenumărate identități, considerând-o în afara noastră. Dar această Sursă care se află în Inima omului continuă să pulseze generând gând și cuvânt, modelând prin atitudine emoții, energie vitală și stări, corporalitate și forme și, în cele din urmă Existența.

Lumea în care trăim este un câmp de interferență a gândurilor și stărilor noastre interioare care devin relație și gest, devin dimensiunea numită ”viața mea”, cu toți oamenii, situațiile și relațiile sale, și în cele din urmă, într-un plan foarte larg, devin forme și sisteme sociale, culturale, politice și de alte feluri. Existența este o uluitoare hologramă pe care o proiectăm necontenit, in real time pe ecranul sferic al Conștiinței noastre și putem spune că lumea … suntem noi înșine.

Aceasta este harta schițată a Existenței care se petrece în Inimă, adică în Conștiința noastră.

A modela lumea interioară alcătuită din gândire, cuvânt, atitudine, emoție și vitalitate, este totuna cu a modela Relațiile și Creațiile noastre, totuna cu a modela Lumea și experiența vieții.

Mă caut pe mine însumi 😊)

E una dintre cele mai obișnuite și mai tragicomice afirmații ale lui ego, de un umor involuntar și implicit, căci această afirmație presupune de la bun început o dublă identitate: una a căutătorului și cealaltă, a celui căutat. Unul trebuie să fie fals, căci ”eu” nu pot fi în dublu exemplar. Experiența interioară și revelația care survine acesteia scoate la suprafață nu numai falsitatea acestui personaj interior – cel care se caută pe sine, ci și falsitatea nenumăratelor personaje pe care le jucăm, acum și întotdeauna.

O privire chiar și superficială asupra rolurilor și măștilor noastre, pe care le manifestăm în relație cu ceilalți, cu realitatea și cu dumnezeu, dezvăluie caracterul tranzitoriu al oricărei identități. Trecem cu ușurință de la o mască la alta, de la un rol la altul, în funcție de persoană, moment, situație, și fiecare mască vine cu drama ei, cu setul ei de valori, obiective și moduri de a reacționa față de lume. Trecem de la auto-victimizare la atac în câteva clipe uneori, de la salvator la opresor și pare că întreaga piesă de teatru se schimbă la schimbarea măștilor.

Să privim în modul, adică în valoare absolută.

Dacă putem să facem asta în mod obișnuit, adică să schimbăm stările interioare și în consecință măștile și întreaga piesă, atunci toate identitățile noastre nu sunt altceva decât niște creații mai mult sau mai puțin conștiente.
Pare că fac parte din natura noastră profundă. Întreaga noastră psihologie interioară se schimbă odată cu măștile pe care le purtăm: natura gândurilor și a cuvintelor interioare, atitudinea, emoțiile și senzațiile pe care le experimentăm. Chiar și postura corpului se schimbă complet.

Reușim să facem aceste schimbări în mod inconștient și când o facem, relația noastră cu ceilalți se schimbă complet, cu lumea în general, se schimbă felul nostru de a acționa și de a împlini lucruri. Dorințele noastre se schimbă uneori cu 180 de grade, percepțiile și deciziile pe care le luăm.

Cu alte cuvinte, noi reușim să schimbăm întreaga noastră realitate în mod obișnuit. Doar că nu stăpânim procesul.

Sigur că ne e greu să ne decidem asupra identității noastre, căci identități succesive alternează în moduri dictate de instanțe lăuntrice necunoscute. Într-o zi ne întrebăm: cine sunt eu, mă caut pe mine însumi și nu mă găsesc 😊. Este evident un singur lucru: identitățile pe care le afișăm – și care schimbă lumea așa cum o experimentăm, își au sursa în noi înșine. Noi suntem creatorii acestor identități.

Întrupând nenumărate identități ajung să ”mă caut pe mine însumi” ignorând acel spațiu profund, sursa tuturor identităților. Ceea ce căutăm de fapt este să stăpânim procesul prin care creăm identități. Căci majoritatea identităților în care intrăm inconștient sunt aducătoare de experiență umană dureroasă, prin îngustimea lor. Măreția, frumusețea și libertatea ființei noastre nu încape în colivia minoră a unei identități construită inconștient. Vrem să scăpăm de durerea inevitabilă a rolurilor și măștilor noastre.

Acest lucru nu numai că este posibil, dar este adevărata noastră cale.

Rolurile și măștile noastre, care vin la pachet cu moduri de a trăi, de-obicei nefericite, sunt alcătuite exact din magma lăuntrică a stărilor. La rândul lor, stările noastre sunt în esență gândire de un anumit fel, al cărei ecou emoțional și corporal devine baza relațiilor și acțiunilor noastre.

Ce e așa de greu să schimbăm gândirea la baza căreia stă întreaga noastră viață?

Doar cine nu a încercat nu cunoaște dificultatea rafinată a identității ultime: aceea cu gândurile noastre. Deși în mod evident sunt ”gândurile mele”, ceea ce presupune că ”eu” sunt acela care le creează, și deci gândirea este în puterea mea să fie schimbată, de-obicei descoperim că gândirea e ca un câine fără stăpân care aleargă pretutindeni cum vrea el și nu se lasă dresat.

Este o încercare capitală. Întreaga capacitate de a modela stările interioare, relațiile și tot ceea ce trăiesc depinde de capacitatea de a modela gânduri. Cheile magiei vieții se află în mintea noastră.

Lumea interioară alcătuită din gânduri, cuvinte, atitudini, emoții și senzații, cu alte cuvinte din stări, este laboratorul Școlii Maestrului Interior. Acesta este teritoriul în care se petrec toate călătoriile și explorările noastre, spațiul din care se extrag toate concluziile și întreaga ”învățătură” a Maestrului din noi înșine, care nu este altceva decât Conștiența noastră, substratul ultim al întregii experiențe de a fi.

Acesta este nivelul – singurul – de la care se poarte modela experiența vieții, și presupune stăpânirea proiectorului holografic care este Inima omului, spațiul profund și rafinat în care descoperim de fapt divinitatea interioară. Nu numai că modelarea experienței de a fi este posibilă, dar este singura noastră destinație, motivul pentru care suntem aici, în acest corp, în această lume, în propriile noastre vieți. Viața este Școala noastră, în care învățăm să stăpânim puterea uluitoare din care ne naștem necontenit, la fiecare respirație.

Mulți oameni vin la Școala Maestrului Interior ”căutându-se pe ei înșiși” atunci când experiența vieții devine inconfortabilă din pricina identităților asumate, adică a modurilor de a gândi și a fi în interiorul lor. De fapt, tot ceea ce căutăm cu toți este starea de completitudine de care ne-am rătăcit creând sau preluând diferite identități. Dar o identitate este o limitare care ne îndepărtează de starea naturală de completitudine/bucurie a ființei noastre. Așa ajungem ”să ne căutăm fericirea” în exteriorul nostru, încercând să obținem ceea ce credem că ne lipsește.

De fapt, nu lipsește nimic, căci tot ceea ce există se naște în interiorul nostru, necontenit, în mod natural. Din noi curge realitate și experiență necontenit. Doar că nu ne dăm seama că noi suntem sursa întregii experiențe. Viața noastră este chiar procesul de conștientizare a acestei Surse sacre și vii din interiorul nostru, și este în ultimă instanță o Școală în care descoperim Maestrul din noi înșine.

Gânduri și stări – sursa experienței de a fi

Marele prag lăuntric pe care-l avem de trecut este a deveni conștienți de propriile noastre gânduri și a le modela. Aici începe arta de a crea realitate și experiență. Căci gândurile noastre sunt identitate și sunt sursa tuturor stărilor noastre lăuntrice, din care apoi se nasc relațiile și creațiile noastre. Pare că ”eu gândesc” ceea ce vreau să gândesc. Dar nu este deloc așa. Gândirea noastră este predefinită, preluată, educată, suntem condiționați să credem una sau alta despre noi înșine și despre existență.

Aparent, această gândire predefinită vine de undeva din exterior și din trecut.
Exteriorul și trecutul se petrec de-asemeni în propria noastră conștiință. Sunt curenți interiori ai propriei noastre conștiințe care se scurg în momentul acum și sunt modelabili în prezent. Alegerile noastre schimbă în timp real orice trecut și orice condiționare. E nevoie doar de antrenament.

Eliberarea de gândire mecanică, liniară, predefinită este condiția libertății. Realitatea pare labirintică, exterioară și obiectivă pentru că ne scapă legătura între gândire-stări interioare- identitate și ceea ce numim realitate. Punem o graniță între lumea interioară și cea exterioară corpului fizic, și astfel realitatea pare independentă de ceea ce suntem noi. În adevăr, ele nu sunt diferite. Natura realității este psihică și noi suntem surse de realitate.

Relațiile și situațiile din viețile noastre sunt oglinzi ale lumii noastre interioare și pot fi folosite pentru a cunoaște și a re-cunoaște lumea noastră interioară, adică spațiul din care izvorăște întreaga experiență de a fi. Practic fiecare împrejurare pe care o trăim, fiecare om, fiecare situație este o oportunitate de a ne privi în oglindă și a desluși o nouă fațetă a adevărului despre noi înșine.

Până când nu privim în felul acesta realitatea, nu avem nici o posibilitate de a remodela experiența vieții și vom trăi în mod repetitiv, în relațiile noastre cu ceilalți și în diferitele contexte ale vieții noastre, același set de stări. Cercul vicios poate fi rupt numai prin modelarea lumii interioare a gândirii și a stărilor pe care aceasta le generează.

Un prag uriaș în modelarea lumii interioare este acela al tăcerii mentale. Nu putem crea modulări noi ale gândirii decât dacă stăpânim modul tăcut al minții. Gândirea este produsul unei dimensiuni a conștiinței noastre pe care-l numim Minte. Este mama tuturor gândurilor și este tăcută și nemișcată. Mintea este ca o tablă pe care scriem la nesfârșit monologul interior. Pănă când nu ștergem tabla prin tăcere, nu putem scrie gânduri noi și nici modela stările noastre lăuntrice care sunt izvorul realităților ”exterioare”.

Conștiința noastră este plină de conținuturi, ființe, obiecte și fenomene a căror natură este mentală. Dar Conștiența este calitatea substrat a conștiinței, este ceea ce face posibilă percepția tuturor lucrurilor. Le putem percepe nu pentru că sunt diferite de noi, ci pentru că fac parte din noi. Simțurile noastre fac parte din conștiință, sunt râuri de Atenție modulată, adică de Conștiență în interiorul ei. Este ceea ce suntem noi în ultimă instanță. Iar Conștiența este tăcută. Din ea se naște Cuvântul care zidește lumea, adică tot ceea ce putem percepe, cunoaște și iubi. Pănă când nu regăsim calitatea tăcută a ființei, rătăcim în labirinturile mentale, de stare interioară aparent aleatorie, în labirinturi relaționale și de situație ce vor părea mereu de ne-stăpânit.

A rămâne tăcut, centrat în Inimă, adică în calitatea conștientă a ființei, deschide porțile unei lucidități care pătrunde întreaga realitate percepută, o stare de a fi de înaltă definiție, de intuiție profundă care schimbă felul de a privi realitatea. Este starea din care putem naște gând ales, conștient, și începutul modelării experienței vieții.

Este Maestrul care așteaptă în fiecare din noi să fie trăit.

A fi fericit este a trăi completitudinea, adică Adevărul despre noi înșine

Arta de a modela realități lăuntrice din care se naște întreaga experiență a vieții – aceasta este tema Școlii Maestrului Interior 10, a anului 2024. Dorințele noastre în această lume se nasc din identitățile pe care ni le asumăm, adică din incompletitudine. Măiestria constă în a crea identități conștiente, forme de manifestare ale lumii noastre interioare așa cum le dorim. Acestea devin sursa realității numite ”viața mea”, relațiile mele, creațiile mele. Totul începe cu modelarea gândirii și a stărilor lăuntrice în care sunt înfășurate dorințele noastre.

Dorințele sunt semințe de realitate și experiență, iar stările interioare sunt uterul în care aceste semințe se coc și din care vor crește apoi manifestările vieții. Da, putem manifesta tot ceea ce dorim în viețile noastre. Acesta este adevărul. Iubirea și Cunoașterea, Frumusețea și Pacea, Puterea și Viața și Creația, Abundența și Bucuria de a trăi sunt atributele universale ale Ființei, și propriile noastre atribute. Sunt expresii a ceea ce suntem noi în cele mai profunde și mai vaste dimensiuni ale noastre.

Putem numi toate acestea ”spiritualitate”, dar lumea și existența și experiența umană sunt ”spiritualitate”. Nu există nimic care să nu se nască din această dimensiune ”spirituală”. Cele mai dense realități își au sursa în spațiile ultra – rafinate ale Conștiinței noastre. Singura … problemă care a existat vreodată și singura cauză a durerii pe care noi toți am trăit-o a fost un fel de înstrăinare de această natură profundă a ființei noastre. Am crezut că suntem cineva sau altcineva și ne-am limitat într-un fel sau altul, lăsând pe dinafară spații imense din noi înșine și mai ales ne-am înstrăinat de Sursa noastră lăuntrică din care curge, inevitabil, Viața.

Înainte de a fi cineva sau ceva, noi pur și simplu existăm. Este acel EU SUNT, sentimentul tăcut al existenței, din care se naște fiecare gând și fiecare cuvânt, fiecare stare și fiecare relație ce va deveni creație. Gândurile, stările și experiențele vin și pleacă, apar și dispar în acest spațiu al Inimii sacre, nemișcate, a lui Om, pulsând. Dar sentimentul de a fi, tăcut, dezbrăcat de orice ”ceva sau cineva”, este Conștiența, adevărata noastră natură, Inima sau Maestrul.

Acesta este adevăratul nostru EU, acesta este Maestrul din noi, sau Cristos, cel care afirmă Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Adică Inima lui Om, în care Adevărul (gândul, ideea, Cuvântul) devine Experiență. Sau Viață.

Probabil că această afirmație a Maestrului, este cea mai condensată și splendidă formulare a naturii lui OM, adică a mea, și a ta, și a ta, și a ta.

Agnis

PS. Am ales ca ilustrație a acestui articol o fotografie macro a Soarelui. Nu există o reprezentare mai perfectă decât aceasta a Inimii, punctul infinitezimal de Conștiență din care se nasc razele de lumină ale Atenției și din care apoi se nasc stările noastre interioare și realitatea. Voi reveni asupra acestui subiect uriaș: Inima – Soare a lui Om. Rămâi aproape. Om.