2023. Privirea unui nou-născut » Călătoria Inimii Skip to content

2023. Privirea unui nou-născut


Prima ta datorie pe această lume este să fii fericit.
Așa i se urează unui nou-născut în tradiția budistă, în primele sale clipe.
Pentru un occidental adult și care ”știe”, această afirmație are aerul unei crude ironii. El o decodează ca pe o ”urare”.  În lumea sa, fericirea este un fel de vis de neatins, către care chipurile se îndreaptă și căruia teoretic îi este închinată întreaga sa viață. Tot ceea ce este, face și deține, inclusiv conceptual, este dedicat acestei viitoare și iluzorii fericiri. Credința lui este aceasta: fericirea nu este posibilă în această lume. Lumea este o luptă și este a face pentru a avea și astfel, într-o zi, a fi fericit.
Astfel, noi înșine definim ceea ce suntem prin ceea ce avem și facem. Împingem fericirea tot mai departe, pentru că orice am face și orice am avea, acestea nu pot să definească ceea ce suntem.

Iar fericirea este conștiența a ceea ce suntem.

Pentru orient însă, ”fericire” nu este o urare și nu are aerul unei ironii. Ei vorbesc despre asta în termeni de ”datorie”. Asta pentru că privesc fericirea ca pe o deschidere către o dimensiune mai înaltă a Conștiinței, care este adevărata noastră stare de a fi. Pentru ei fericire este despre a fi. Suntem fericiți atunci când realizăm ce suntem și când ne deschidem către această dimensiune mai înaltă a propriei noastre Conștiințe. Nu depinde de ce facem sau de ce avem.
Și pentru orient fericirea este tot un deziderat, dar trăirea ei nu este căutată în viitor, ci în moment, printr-o întoarcere către sine. Este un punct de plecare în a face și a avea, din a fi.

Occidentul merge către o fericire la care vrea să ajungă prin facere și avere.
Orientul nu știe cum să se oprească din a face și a avea, ca să trăiască fericirea.

În orice caz, de oriunde am privi, a face și a avea pare că se opun lui a fi și fericirii, transformând-o într-un deziderat, într-o dorință greu de îndeplinit. Pare că suntem captivi într-un fel de buclă logică și de experiență, în care se desfășoară viața noastră. Facem tot felul de lucruri pentru a avea și astfel pentru a fi… fericiți, sau încercăm să ne oprim din ceea ce facem pentru a avea, astfel încât să… fim… fericiți.

În orient sau occident, fericirea este un termen greu de digerat, căci a trăi în această lume pare să excludă singurul lucru pentru care merită să trăim. În terminologia religioasă, ”fericitul” a devenit un termen de adresare al acelora care conduc biserici de orice fel. Nicidecum o stare pe care să o putem trăi toți, aici, acum și care să decurgă din ceea ce …suntem.

Și totuși, 2023 este un început, dacă vrem. Noi înșine suntem nou-născutul. Dar asta ar însemna să ne uităm trecutul, memoria noastră să fie ștearsă, și astfel să zâmbim larg lumii, așa cum doar nou-născuții știu să zâmbească, privindu-ne în ochi ca și cum l-ar recunoaște pe Dumnezeu. Ignorând trecutul, bebelușul trăiește fericirea într-o privire care e dincolo de timp. El a uitat despre a face și a avea și astfel, este. Fericirea sa vine din inocența privirii asupra realității și din starea de a fi ceea ce este.

Cristos: dacă vreți să intrați în Împărăție trebuie să fiți asemenea copiilor.
Se referă la această privire inocentă a nou-născutului care privește lumea fără să o judece.

Sigur, în fața acestui zâmbet al nou-născutului față în față cu Ființa, adulții acestei lumi se cutremură și încep imediat munca de educare a acestuia, care constă în uitarea fericirii de a fi, și șlefuirea lui a face în scopul de a avea și, în ultimă instanță, în transformarea fericirii într-un … deziderat. Ei ”știu” despre ce este această lume pentru că își amintesc ceea ce au fost învățați … de mici copii. Pentru ei, fericirea este asociată unui paradis, pe care nu și-l mai amintesc, dar din care sigur au fost izgoniți, și în care se vor întoarce, poate, la capătul acestei vieți. Asta dacă nu cumva judecata la care se așteaptă – pentru că se judecă pe ei înșiși, va fi atât de aspră încât paradisul se va îndepărta și mai mult.

Judecata asupra existenței este ceea ce șterge inocența și întunecă privirea.
Nu lumea în sine este problema, ci felul în care suntem învățați să o privim.
Ceea ce ”știm” despre lume este despre trecut și de aceea, a ști și a judeca ne retează accesul la clipă și la ceea ce suntem. Nu mai știm ce suntem, fericirea devine un deziderat și viața o căutare în viitor a trecutului.

Și totuși, este posibil să devenim nou-născutul la acest început de an 2023, dacă vrem. Cu condiția să avem suficient de mult curaj de a ignora toate definițiile pe care ni le-am dat noi înșine în trecut. Aceste definiții despre sine sunt exact vălul care ne împiedică să recunoaștem ceea ce suntem cu adevărat. Și să fim fericiți.

Trăim vremuri extraordinare. Conștiința Umanității trece printr-o mare transformare. Privind lumea, o deslușim în termenii unei crize pe care o considerăm exterioară. Nu ne dăm seama că această criză este generată de felul în care ne autodefinim și este un interioară. Transformarea are aerul unei crize pentru că ne agățăm de ceea ce am crezut că suntem, de vechile definiții și judecăți. Ne lipsește privirea aceea cu care nou-născutul privește lumea și privind-o, trăiește fericirea de a fi.

A privi cu inocență este a nu judeca și a fi în Prezență.

În lumea noastră inocența e privită ca slăbiciune. Credem însă că dacă am privi lumea asemenea nou-născutului, am deveni victime ale acestei lumi. Privim lumea ca pe o luptă și inocența ca pe o condamnare. A fi victimă și a fi fericiți se exclud una pe alta. Cu alte cuvinte, nu putem fi fericiți pentru că ne privim pe noi înșine ca pe victime ale existenței. Cum am putea să ne percepem altfel, fiind separați de restul existenței? Trăim în trecut, judecând la nesfârșit, proiectând proiectând experiențe vechi în viitor… pentru a ne proteja. Înfricoșați, suntem victime ale… vieții.

Poziționarea în victimă și neputința de a trăi fericirea sunt același lucru. La fel ca și separarea mentală de ceea ce suntem, și nefericirea.

2023. Cum am putea să privim cu privirea nou-născutului și în același timp să fim conștienți de întreaga noastră experiență? Cum am putea să fim fericiți adică, aici și acum, fiind ceea ce suntem?

Un singur răspuns: ne-judecând propria noastră experiență. Ne-crezând că ceea ce am trăit definește ceea ce suntem. Nu e nevoie să uităm, nici să murim, pentru a privi lumea cu inocență. Doar să nu judecăm experiența de a fi. Inocența exclude frica și deschide porțile Adevărului în fața Existenței.

Aceasta se numește Prezență. Este starea naturală a Conștiinței noastre, perfect lucidă, dar transparentă. Include un fel de tăcere a minții, și exclude orice judecată despre propria noastră experiență de a fi. Exclude lupta, apărarea și atacul, pentru că privește dincolo de granițe. Este un mod transparent de a fi care deschide porțile adevărului despre ceea ce suntem.

Prezența nu este o stare ”specială” de conștiință, ci adevărata noastră stare. Nu mai suntem gânduri, ci Mintea însăși care cuprinde tot ce există. Ea ne deschide porțile Sinelui, al esenței noastre.

Nu e nevoie de locuri speciale pentru a ne acorda cu această stare, nici de momente speciale. Poate doar la început, cât ieșim din vechile noastre obișnuințe. Dar devine un mod de a fi, de a privi experiența vieții, un mod de a relaționa și în cele din urmă, de a face și a avea. Conduce la o experiență a vieții care nu mai este o proiecție în viitor a trecutului.

Prezența nu are nevoie să fie creată, ci doar dezvăluită.

2023 este un moment potrivit pentru această alegere de a fi … fericiți. Un val uriaș în Conștiința umană, un fel de resorbție a realității în sferele din care a fost născută, se petrece acum. Putem să ne suim pe acest val al Conștiinței, urmând pulsația naturală a adevărului. A trăi adevărul nu necesită o luptă, ci mai degrabă o abandonare a vechilor noastre concepte despre noi înșine. Nu e nevoie ”să facem ceva”, ci mai degrabă să nu mai facem ceea ce am mai făcut.

Lumea se transformă pentru că noi ne transformăm, inevitabil. Durerea și frica vin doar din rezistența la această transformare aflată în plină desfășurare. Aspectul de criză al acestei transformări este această rezistență.

Dacă citești aceste rânduri, cu siguranță ai trăit momente în care ai perceput urzeala labirintică a propriei tale vieți și ai intuit că ”trebuie să fie ceva, dincolo de toate acestea”. Sigur că da, numai că nu este ”dincolo” în exterior, ci ”dincoace”, în interiorul ființei tale, acolo unde nou-născutul, cu privirea sa proaspătă, zâmbește ființei și lumii, recunoscându-se pe sine.

Această privire a nou-născutului, care se petrece în absența oricărei judecăți, în afara oricărei negații sau problematizări, este ceea ce suntem noi în cele mai profunde și mai rafinate dimensiuni ale ființei noastre. Nu este o stare care poate fi creată, ci mai degrabă necesită o dezvăluire. Este în noi dintotdeauna și a fost doar pervertită de modurile liniare, educate de a fi, proprii acestei dimensiuni liniare a existenței.

Tu, cel care citește aceste cuvinte, auzindu-le în propria ta minte, ce-ar fi dacă, chiar acum, în vreme ce citești, ai realiza natura uluitoare a propriei tale minți, în care se petrec aceste gânduri? Ca o sclipire de înțelegere a adevărului, de o clipă, în care percepi cum tot ceea ce ai crezut despre tine este doar gândire, dar Mintea, acest spațiu tăcut din care se nasc toate gândurile, este adevărata ta natură. Lasă această intuiție să trăiască cale de câteva respirații. Tot ceea ce ai trăit vreodată, păstrezi în acest spațiu al Minții, sub formă de gând. Trecutul tău și tot ceea ce ”știi” despre tine și despre lume, este un gând în interiorul Minții. Lasă acest gând să se topească în îmbrățișarea tăcută a Minții, în  același fel în care un copil se lasă topit în brațele mamei sale.

Aceasta este Prezența. O stare transparentă a ființei, tăcută, ca o poartă către Adevărul pe care îl respirăm necontenit, de data aceasta în mod conștient, atent și pentru că asta am ales.

An după an ne repetăm că vom … schimba una sau alta în viețile noastre.
Dar într-un fel sau altul amânăm schimbarea la nesfârșit.

Adevărata schimbare ar fi aceasta: să las schimbarea să se petreacă. Ea este la fel de naturală ca respirația și ca soarele. Doar încăpățânarea plină de frică cu care gândim mereu în același fel, se opune acestei schimbări naturale  a propriei noastre Conștiințe. Și acum, acest moment numit 2023 ar putea fi acela al acestei transformări pe care o așteptăm de foarte, foarte mult timp, pentru că ne-am temut să o lăsăm să se petreacă.

Aceasta ar fi o revoluție a felului nostru de a fi, de a percepe și de a crea experiență a vieții. Marea diferență este aceea că din starea de Prezență, cunoaștem deja ceea CE suntem și nenumăratele răspunsuri la întrebarea despre CINE suntem. Inocența din privirea nou-născutului dezvăluie Adevărul. Percepția labirintică a lumii se topește în fața acestei priviri care VEDE.

Acum, în această clipă numită generic 2023, ar putea fi Începutul, pentru tine, cel sau cea care citește aceste cuvinte. Nu este un nou mod de a privi și a înțelege realitatea, ci acel mod primordial, curat, nou-născut de a privi. Nu trebuie dobândit prin alt efort decât acela de a … lăsa vechiul gând despre noi înșine să se topească, astfel încât Adevărul, adică adevărata noastră natură, să se dezvăluie.

Este calea Maestrului care se trezește în felul acesta în fiecare dintre noi, împlinind Cuvântul: Eu sunt Adevărul, Calea și Viața.

Acesta este destinul fiecăruia dintre noi, căci noi toți suntem, împreună, Maestrul care se trezește în Inima și Mintea Umanității. Ca un etern nou-născut.

Om

PS. Întreaga Școală a Maestrului Interior este despre Prezență și despre privirea inocentă.

Calendar Călătoria Inimii 2023

No comment yet, add your voice below!


Add a Comment

Newsletter

Abonează-te la newsletter și primești un cupon de reducere de 10% pentru prima ta comandă pe site-ul Călătoria Inimii